top of page

Nu ar trebui oare să ne hrănim şi creierul doar cu ce e mai bun?

În ultimii 15 ani, au fost publicate numeroase studii asupra relației dintre alimentație şi funcționarea mintală. Cu toate că este în mod frecvent trecută cu vederea, alimentația reprezintă un factor important în vederea atingerii performanței mintale.

Foarte mulți psihologi şi psihiatri nu adrezează niciodată întrebări legate de alimentația pacientului.

Faptul că ceea ce introduc în corpurile lor poate să îmbunătățească sau să diminueze funcțiile neurologice ale creierului constituie un concept nou pentru majoritatea pacientilor, concept care a început să ia amploare din ce în ce mai mult.


Legătura dintre minte şi corp


Oamenii de ştiință au identificat peste 50 de tipuri de neurotransmițători, care influențează, într-un fel sau altul, sănătatea mintală. Din păcate toate medicamentele antidepresive de pe piață încearcă să controleze depresia manipulând unul dintre cei trei neurotransmițători care facilitează comunicarea dintre neuroni, sau celule nervoase : serotonina, dopamina și noradrenalina.


Micul "glosar" al neurotransmițătorilor


Neurotransmițătorii sunt niște substanțe care trec dintr-un neuron în altul ca în desen, transmițând în felul asta impulsul nervos. Sunt de fapt niste substante chimice similare cu hormonii să zicem (unii neurotransmițători sunt și hormoni – de ex. dopamina) care transmit un mesaj.

Sentimentele, emoțiile chiar și deciziile noastre cele mai importante sunt controlate de fapt de niște substanțe chimice. De multe ori principiul cauzalității se inverseaza (emoțiile produc substanțele dar și substanțele produc emoțiile). Aceste substanțe se numesc neurotransmițători.


Serotonina din creier ajută la menținerea unei "stări de fericire" și ne controlează starea de spirit.

Dopamina, este un mesager chimic înrudit cu adrenalina, afectează procesele cerebrale care controlează mișcarea, răspunsul emoțional și capacitatea de a simți plăcere și durere.

Noradrenalina este de asemenea îndrudită cu adrenalina. S-a demonstrat ca noradrenalina și serotonina sunt în strânsă legătură cu capacitatea de a controla sentimentele de anxietate si depresie.


Cum să producem mai mulți neurotranmițători?


Una din cele mai bune modalități de a crea serotonină la nivelul creierului constă în creșterea aportului de tripofan, un aminoacid care facilitează producerea de serotonină. Tirozina este un alt aminoacid ce poate crește nivelurile de neurotransmițători din creier.




Surse: Virgil Simionescu Doru Blag- Neurotransmițători- neuropsihopatologia

Consensus Development Panel (2005), “Mood disorders: Pharamacologic prevention of recurrences”, American Journal of Psychiatry, 142, 469–476

Stahl, S. M. (2008), “Mechanism of action of serotonin selective reuptake inhibitors: Serotonin receptors and pathways mediate therapeutic effects and side effects” Journal of Affective Disorders, 51, 215–228



Mulțumesc pentru vizită! 🤗

bottom of page